Πέμπτη 19 Ιουνίου 2014

Dimitris Baltas, Sergei Bulgakov (1871-1944)



Seventy years since his death

The present article constitutes a brief reference to the life and work of Sergei Bulgakov, on attaining seventy years since his death.
Sergei Bulgakov was born on 16 July 1871 in the town of Livny, south of Moscow. Although he was raised in a religious ambience, he, in the beginning of his spiritual course, espoused Marxism and more so under the form of the so called ‘Legal Marxism’movement.
Bulgakov’s first publication is entitled “The Significance of the Market in the Capitalist Production System” (1897). Discussing the possibility of the development of capitalism in Russia as a transition stage towards a socialist economy, Bulgakov accepts the necessity of the capitalist evolution, mainly on the issue of agricultural production. However, this stance contradicts the views of both the narodniki (=populists) as well as those of the consistent Marxists. The main work of this era is the two-volume Capitalism and Agriculture (St Petersburg, 1900). It is hereby noted that his effort to interpret the problems of agriculture according to the Marxism categories, made him realize the limitations of the Marxist theory and its inapplicability to this special sector of the economy. This was a ‘from the inside’ criticism of Marxism (L. Zander, “Memoir”, in vol. Sergius Boulgakov, A Bulgakov anthology, ed. J. Pain-N. Zernov, Philadelphia, 1976, p. xxi).
Then we come to the second phase of Bulgakov’s course, which, chronologically speaking, should be placed, between 1905 and 1917. Bulgakov is now a Professor of Political Economy in the University of Kiev and in the University of Moscow. The Revolution of 1905 constitutes an important landmark of the era as its ideological roots lie, up to a certain degree, on the notions of the ‘Legal Marxists’. It is at this exact period that Bulgakov, under the influence of the German idealism, rejects the anthropological and the social expression of the Marxist world view. Hence, the Russian author contradicts the notion of the individual as an economic unit and the identification of the individual’s psychology to the psychology of the class. One of the first main texts of this period, published in 1906, is entitled Karl Marx as a Religious Type (D. Baltas, trans. in Greek, Athos, Athens 2004). Some of the works of this era that need to be mentioned are the two-volume article collection entitled‘From Marxism to Idealism’ (St Peterburg, 1903), the also two-volume article collection‘Two cities. Investigations into the nature of social ideals’ (Moscow, 1911), the celebrated thesis under the title The Philosophy of Economy: The World as Household (Moscow, 1912) and the massive The Unfading Light: contemplations and speculations (Moscow, 1917), which is a notable contribution to religious philosophy. Finally, the volume ‘Quiet Thoughts’, which includes articles dated between 1911 and 1915, can be traced in the same era. (One of these articles, having been translated, is included in my volume Russian Philosophers, 19th -20th century, Savalas ed., Athens 2002, pp. 54-67, in greek).
The last phase of Bulgakov’s spiritual development begins after the Russian Revolution of 1917 and is completed at the end of his life. Although Bulgakov does not especially investigate the nature of the Revolution of 1917, not in the sense that N. Berdyaev (1874-1948) does for example, a profound change in his life and thought has taken place, which is also reflected in his decision to enter priesthood. It is known that he was ordained an Orthodox Church priest in June 1918 in the Trinity Lavra of St Sergius, in the presence of a few distinguished friends, such as P. Florensky, N. Berdyaev et al. However, this fact does not necessarily mean a transition from philosophy to theology. It is more accurate, I believe, to maintain that Bulgakov is both a philosopher who theologizes and a theologian who philosophizes as well. Indeed, what creates an impression is Bulgakov’s enthusiasm during the era when he was a Marxist as well as when he returned to the Orthodox Church. Then he went to the University of Simferopol in Crimea until 1st January 1923, when he was exiled. It was then, in Yalta in 1922, that he wrote Sous les remparts de Chersonese published in French in 1999.
From 1925 until 1944, the Russian thinker teaches the orthodox doctrine at the Institut de Theologie Orthodoxe Saint-Serge in Paris. It is mentioned that when he arrived at St Sergius “…he was known as the Marxist economist rather than the newly converted and ordained. That is why there was a lot of reaction against his appointment at the Institute, although most of his supporters were strongly anticommunist Russian immigrants” (Θ. Σταύρου, «Σεργκέϊ Μπολυλγκάκωφ», Θρηκσευτική καί Ἠθική Ἐγκυκλοπαίδεια, τ. 9, 187). Of course, later on, Bulgakov was a respectful figure who dominated St Sergius for many years. In this – the third – phase of his spiritual development, Bulgakov publishes two trilogies of doctrinal content: a. The Burning Bush: On the Orthodox Veneration of the Mother of God (Paris, 1927, in Russian), ‘The Friend of the Bridegroom: On the Orthodox Veneration of the Forerunner’, (Paris, 1927), Jacob’s ladder: on angels (Paris, 1929) and b. ‘Le Paraclet (Paris, 1936), The Incarnate Word (Paris, 1943), ‘The Bride of the Lamb’ (Paris, 1945). Also another work of this era is the concise work L’Orthodoxie (Paris, 1932). Apart from these, the following works are of a special philosophical interest: Die Tragodie der Philosophie (Darmstadt, 1927), which refers to the dialectics of the 19th century German philosophy, The Wisdom of God. A brief summary of sophiology (London, 1937), in which Bulgakov briefly alludes to his sophiological theory, and finally Philosophy of the Name, (L’Age d’Homme, Lozanne, 1991) which constitutes Bulgakov’s important contribution to language philosophy.
For the record, it should be mentioned that Bulgakov also visited Greece in 1936 when he participated in a Pan Orthodox Congress in Athens. Three years later, father Sergei was stricken “by cancer of the larynx, but after two surgeries he escaped the danger; he lost his voice though and survived until 12thJune 1944” (Η. Mastrogiannopoulos, Θεολογικές Παρουσίες, Athens, 1986, p. 57).

Δευτέρα 2 Ιουνίου 2014


Dimitris Baltas

Aspecte ale teoriei anarhismului în Rusia secolului al XIX-lea


Teoria anarhismului (a socialismului revoluţionar) constituie un capitol special în istoria gândirii filosofice ruse. Din punct de vedere metodologic, N. Berdiaev (1874-1948) propune a se face deosebirea între anarhism şi anarhie, atunci când spune că «anarhismul nu se opune ordinii, structurii societăţii, bunei rânduieli, ci autorităţii, forţei, constrângerii, împărăţiei Cezarului. Anarhia, în schimb, este neorânduială şi discordanţă, urâţenie» (Vezi D. Baltás, Filosofi ruşi, secolele 19 şi 20, Editura Savválas, Atena 2002, p. 112).
Dincolo de această diferenţiere – cu care poate sau poate să nu fie cineva de acord – este de notat faptul că marii teoreticieni ai teoriilor anarhismului au fost principii ruşi Mihaíl Bakunin (1814-1876) şi Piotr Kropotkin (1842-1921), ale căror concepţii prezintă atât asemănări, cât şi deosebiri.

Probabil că nu se cunoaşte, în general, dar Bakunin, printre altele, face diferenţa între patrie şi stat. În acest sens, el spune că «patria reprezintă dreptul sfânt şi de netăgăduit al fiecărui om, al fiecărui grup de oameni, uniunilor, comunităţilor, regiunilor, naţiunilor, de a simţi, a gândi şi de a acţiona în modul lor specific» (H. Arvon, Bakunin , trad. P. Ghékas, Editura Pléthron, Atena, 2009, p.112).
Fără doar şi poate, caracterul opresiv al statului, care îi provoacă repulsie lui Bakunin, poate fi pus în legătură şi cu alte instituţii care funcţionează în acelaşi mod, cum ar fi justiţia şi religia. Trebuie precizat faptul că Bakunin  respinge etatizarea, teorie ce reiese din scrierile lui Karl Marx (1818-1883). S-a spus că «încă din 1866 Bakunin prevedea că statul dictatorial pe care comunismul vrea să îl creeze va da naştere unei clase exploatatoare şi privilegiate, şi anume, birocraţia» (H. Arvon, op. cit., p. 101).
Un alt punct important în teoria lui Bakunin este ateismul militant, care se formează treptat în gândirea lui şi este descris pe larg şi în lucrarea lui, «Dumnezeu şi Stat». Deşi, iniţial, el spune: «Nu negăm necesitatea istorică a religiei» (H. Arvon, op. cit., p. 130), în continuare aduce critici dure creştinismului istoric, negând, în acelaşi timp, existenţa lui Dumnezeu drept Creator. Cu siguranţă, argumentele lui Bakunin conţin un sâmbure de adevăr, din punct de vedere istoric, sau, cel puţin, sunt argumente logice. Totuşi, enunţuri ale lui Bakunin , precum, «de vreme ce Dumnezeu este adevărul, dreptatea, binele, omul este minciuna, nedreptatea, răul», (H. Arvon, op. cit., p. 132) sunt evident arbitrare.
Suflet neliniştit, având predispoziţie spre negativism şi o fire revoluţionară, Bakunin  a stârnit interesul dar şi disensiuni în rândul contemporanilor săi (Prudon, Marx ş. a.). Interesant este faptul că Ivan Turghéniev a prezentat figura lui Bakunin  în opera sa literară «Rudin», unde, protagonistul cu acelaşi nume moare pe baricadele Parisului (traducere în greacă de Z. Násioutzik, Pléthron, Atena, 1982, p. 148-149).
În acest punct – înainte de a mă referi la cel de-al doilea important teoretician al anarhismului în Rusia – voi remarca faptul că Bakunin  nu a acceptat niciodată viziunea machiavelică a lui S. Neţaiev (1847-1882), pe care generaţiile următoare de anarhişti îl vor invoca uneori în timpul manifestărilor lor violente. Este un lucru ştiut, însă, că marele romancier rus F. Dostoievski (1821-1881) a descris literar figura lui Neţaiev prin intermediul personajului Piotr Berhovénski în romanul Demonii. Se pare, într-adevăr, că Dostoievski deţinea multe informaţii despre Neţaiev şi despre organizaţia sa radicală, deoarece, pe elevul Ivánov, pe care Neţaiev însuşi îl executase, îl cunoscuse personal cumnatul romancierului rus (vezi M. Brown, Dostoievki. Viaţa lui din prisma operei sale, traducere N. M. Skouterópoulos, Editura Ekkremés, Atena 2008, p. 283).

Al doilea mare anarhist rus este Piotr Kropotkin. Pe când Bakunin consideră că dizolvarea statului este o condiţie sine-qua-non pentru reorganizarea societăţii (H. Arvon, op., cit., p. 177), Kropotkin susţine incompatibilitatea dintre stat şi revoluţie.
Dintr-un anumit punct de vedere, Kropotkin «vedea ca punct de plecare pentru eliberarea societăţii, ajutorul reciproc (într-ajutorarea) ce exista în societăţile precapitaliste şi care mai supravieţuia încă în societatea rusească tradiţional-ţărănească» (Ol. Clement, Duhul lui Soljeniţân, traducere de E. Dalabíra, librăria Vatra, Atena, p. 314). În mod evident, această perspectivă a lui Kropotkin a stat la baza cărţii sale «Într-ajutorarea», unde, într-adevăr, anarhistul rus menţionează despre încercările de a transforma proprietăţile particulare în proprietăţi comune (traducere în greacă de E. Stefanopoúlou, Editura Kastanióti, Atena, 2009, p. 209-210).
Printre cele mai interesante puncte ale teoriei lui Kropotkin este şi numita morală anarhistă, aşa cum a fost formulată în broşura «Etica anarhică», precum şi în lucrarea sa amplă «Etica». În prima dintre lucrări el se exprimă astfel: «Fă celorlalţi ceea ce ai fi vrut să facă şi ei pentru tine în aceleaşi împrejurări» (Etica anarhică, trad. N. Aleksíou, ed. Eléftheros Týpos, Atena, 2000, p. 45). Pe de altă parte, lucrarea mai amplă a lui Kropotkin, «Etica» este, în esenţă, o prezentare istorico-critică a teoriilor eticii începând cu epoca primitivă şi ajungând până în secolul al 19-lea. Mai exact, Kropotkin consideră că ajutorul reciproc şi echitatea constituie baza teoriei eticii naturale formulată de el (vezi «Morala», trad. V. Tomanás, ed. Nisídes, p. 36-37). Kropotkin respinge morala creştină întrucât, după cum el apreciază, vede «neconcordanţa dintre poruncile morale ale religiei creştine şi viaţa comunităţilor care se autoproclamă creştine» («Etica», op. cit., p. 31). Credem, însă, că neaplicarea preceptelor evanghelice de către unii dintre creştini nu trebuie să ne facă să tragem concluzia că toată morala creştină este de lepădat.
Trăsăturile teoriei anarhismului – aşa cum sunt prezentate în operele ideologilor ruşi M. Bakunin  şi P. Kropotkin – au provocat îndeosebi reacţia reprezentanţilor curentului «socialismului ştiinţific». Astfel, aceste puncte de vedere au fost aspru criticate atât de către K. Marx, dar şi de către V. I. Lenin (1870-1924), care s-au dezis de ele atât în teorie, cât şi în mod practic. Se ştie că Bakunin şi susţinătorii lui au fost excluşi încă din 1872 din «Internaţională». Mai târziu, când bolşevici au preluat puterea în Rusia, Kropotkin, care, în prima fază salutase triumful revoluţiei din 1917, a exercitat o critică vehementă faţă de Lenin, lucru care a dus la îndepartarea sa. În acelaşi timp, în perioada aceea, anarhiştii au fost arestaţi şi întemniţaţi de către conducerea sovietică (vezi detaliat la E. Goldman, Dezamăgirea mea în Rusia, trad. D. Kerevándis, G. Valoúrdos, edit. Apópira, Atena, 2009, p. 88, p. 128). Se consideră că ultima manifestaţie unde s-au adunat adepţii anarhismului şi unde au fluturat pentru ultima dată steagurile negre a fost înmormantarea lui P. Kropotkin. Referindu-se la înmormântarea lui Kropotkin, E. Goldman scrie că «atunci când procesiunea trecea prin faţa muzeului «Tolstoi», steagurile au fost coborâte în semn de respect pentru un alt mare fiu al Rusiei. Un grup de simpatizanţi ai lui Tolstoi cântau pe treptele muzeului Marşul Fenebru al lui Chopin, exprimându-şi astfel dragostea şi respectul pentru Kropotkin» (Dezamăgirea mea în Rusia, op., cit., p. 205).
În scurta noastră referire la reprezentanţii teoriei anarhismului în gândirea rusă, am încercat să schiţăm doar câteva caracteristici, mai mult sau mai puţin cunoscute, ale acestui curent.
În 2014 se împlinesc 200 de ani de la naşterea lui Mihaíl Bakunin . Această aniversare este o bună ocazie pentru a fi reeditate (într-o traducere îmbunătăţită) şi a fi citite lucrările sale. Fiindcă, considerăm că, în toţi anii aceştia care au trecut, cei care au îmbrăţişat ideile acestor mari teoreticieni ai anarhismului, au recurs foarte puţin la operele lor.